Se construieşte prima parcare supraetajată din Galaţi
Prima parcare supraetajată din municipiul Galaţi se construieşte la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf. Ap. Andrei", unde în momentul de faţă traficul haotic şi ambuteiajele sunt la ordinea zilei.
Firmele câştigătoare ale contractului, Tancrad şi Lemacons, au început deja lucrările pentru ridicarea parcării situate lângă Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului. Constructorii trebuie, mai întâi, să devieze o conductă de apă care deserveşte un hidrant. Investiţia, în valoare de peste 7,1 milioane de lei (fără TVA), este finanţată din fonduri proprii ale Consiliului Judeţean (CJ) Galaţi.Parcarea, cu demisol şi parter, va avea în final 315 locuri, dintre care 17 pentru persoanele cu dizabilităţi. Potrivit informaţiilor furnizate de Consiliul Judeţean, clădirea parcării va avea "formă dreptunghiulară, cu dimensiunile maxime de 83,6 metri x 47,9 metri. Dimensiunea locurilor de parcare va fi de cinci metri lungime şi doi metri şi jumătate lăţime". Parcarea va fi prevăzută cu instalaţii pentru stingerea incendiilor, instalaţii sanitare, instalaţii termice şi electrice.Termenul de execuţie a lucrării este de 24 de luni, astfel că parcarea trebuie să fie finalizată pe 23 aprilie 2020. Perioada de garanţie este de 36 de luni de la recepţia lucrării.Proiectul parcării supraetajate de la Spitalul Judeţean a fost aprobat spre finalul mandatului precedent al Consiliului Judeţean, în ianuarie 2016, ideea aparţinându-i vicepreşedintelui de atunci al forului, Marian Vicleanu (UNPR).
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










