Şcoala Nr. 22 din Galaţi va fi reabilitată cu fonduri europene
Şcoala Gimnazială Nr. 22 din municipiul Galaţi va fi reabilitată cu fonduri europene, obţinute de municipalitate prin Programul Operaţional Regional 2014-2020. Contractul de finanţare a fost semnat joi, 21 iunie, cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Agenţia pentru Dezvoltare a Regiunii Sud-Est.
Proiectul "Anvelopare unităţi de învăţământ - Școala Nr. 22 din municipiul Galaţi" are ca obicetive generale scăderea consumului de energie a clădirii și scăderea producerii de gaze cu efect de seră. Obiectivele specifice asumate prin proiect sunt: creșterea performanţei energetice a imobilului în care funcţionează Şcoala Nr. 22, reducerea consumurilor pentru încălzire, precum și scăderea sub 135 kW/m2/an a energiei consumate.
Printre lucrările care se vor executa se află: izolarea termică a pereţilor exteriori cu polistiren expandat ignifugat, reparaţii la faţade, izolarea termică a pardoselii, termoizolarea planșeului ultimului nivel, reabilitarea trotuarului din jurul şcolii, reparaţia hidroizolaţiilor de la copertine, reabilitarea reţelei electrice, montarea unei centrale termice, amenajarea unei rampe pentru persoanele cu dizabilităţi.
Valoarea totală a proiectului este de 2.767.614,24 lei (cu TVA), din care valoarea eligibilă nerambursabilă se ridică la 2.352.472,10 lei (cu TVA). Perioada de implementare este 21 iunie 2018 - 20 iunie 2019.
Licitația pentru realizarea lucrărilor a fost câștigată de asocierea SC Moviland Met SRL, SC Mușat SRL și SC Proconstrid SRL, cu o ofertă de 2.157.056,99 lei (cu TVA).
Citește și:
- 11:45 - Realitatea PLUS a depus la Curtea de Apel acțiunea împotriva deciziei CNA. Avocat: Retragerea licenței era o chestie prestabilită înainte de ședință -VIDEO
- 11:40 - Armistițiul temporar calmează piețele. Petrolul se ieftinește puternic: este cea mai mare scădere din ultimii 6 ani
- 11:25 - Alexandra Păcuraru, despre decizia CNA de a închide Realitatea PLUS: „Nu mai există democrație când închid gura opoziției. Vom lupta cu fruntea sus!”
- 10:42 - Ștefăniță Avrămescu (AUR), despre închiderea Realitatea PLUS: „CNA-ul vrea o presă obedientă, dependentă, care să nu deranjeze și să nu pună întrebări”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News










