S-A STINS DIN VIAȚĂ STELUȚA LUCIA RODICA COPOSU, SORA LUI CORNELIU COPOSU

S-A STINS DIN VIAȚĂ STELUȚA LUCIA RODICA COPOSU, SORA LUI CORNELIU COPOSU
Între 1956-1991 a lucrat la Institutul de Studii și Proiectări Energetice
Steluţa Lucia Rodica Coposu, sora fostului lider ţărănist şi preşedinta Fundaţiei „Corneliu Coposu”, a încetat din viaţă la vârsta de 92 de ani, a anunțat fundația într-un mesaj publicat pe Facebook.
„Cu sufletul zdrobit de durere, vă anunț că în dimineața aceasta, doamna președinte a Fundației Corneliu Coposu, sora cea mai mică a Seniorului și ultima pe linie directă din greu încercata familie Coposu, Steluţa Lucia Rodica Coposu, a urcat la Cer să-i întâlnească pe toți cei dragi ai săi”, a transmits Fundația într-un mesaj semnat de președintele executiv Ion-Andrei Gherasim.
S-a născut la 26 septembrie 1932, în comuna Bobota, jud. Sălaj. ” Rodi s-a născut sub semnul Balanței, care nu i-a fost favorabilă și care, arareori, a înclinat în favoarea ei. Venirea ei pe lume a fost marea bucurie a vieții mele. Dumnezeu mi-a dăruit o jucărie vie de care am beneficiat trei ani neîntrerupt (până în momentul când a plecat la liceu, la Beiuș - n.n.). Îmi amintesc și eu (și spuneau și părinții) că a fost copilul cel mai cuminte și cel mai puțin pretențios dintre noi, pregătită parcă pentru viața ce o aștepta. Era veșnic surâzătoare, cu un păr bogat blond și ondulat și cu două gropițe mici, veșnic prezente pe fețișoara ei veșnic surâzătoare” (Flavia Bălescu Coposu)A urmat cursurile primare în 4 localități diferite: clasa I-a la Bobota, clasa a II-a, în comuna Coșlariu(jud.Alba), clasa a III-a în comuna Oarda de jos(jud.Alba) și clasa a IV-a, la Școala nr. 2 din Alba-Iulia.A urmat Liceul de fete din Alba-Iulia (1943-1944) iar mai apoi între 1944-1947 Școala Centrală de fete din București. Între 1947-1951 a urmat cursurile Liceului de fete nr. 12(azi, Colegiul ”Titu Maiorescu”).Între anii 1951-1956 a urmat cursurile Institutului Politehnic din București. Împreună cu sora sa, Flavia, a susținut familia din bursa primită ca elevă.Între 1956-1991 a lucrat la Institutul de Studii și Proiectări Energetice din București.La 17 iulie 1996, împreună cu sora ei, Flavia Bălescu-Coposu, au decis să înființeze Fundația Corneliu Coposu, în memoria fratelui lor dispărut cu un an mai devreme.În anul 2009, alături de sora sa Flavia, a fost decorată de Majestatea Sa, Regele Mihai I al României, cu Crucea Casei Regale a României.„Pentru familie, ea a devenit stâlpul siguranței. Și-a dedicat întreaga capacitate materială și spirituală pentru folosul familiei și al tuturor celor care i-au cerut sprijinul. Generozitatea a moștenit-o de la mama, toleranța și dragostea de oameni de la Cornel, spiritul de dreptate de la tata și de la Doina și se poate spune că a cules de la fiecare dintre noi calitățile pe care nu le-a păstrat pentru ea, ci le-a dăruit celor ce aveau nevoie” – Flavia Bălescu CoposuBunul Dumnezeu Să-i dăruiască iertarea păcatelor și Să-i aducă odihna cea veșnică!
Citește și:
- 12:03 - Premierul Netanyahu, mesaj ferm după atacurile asupra Iranului: Acest regim terorist ucigaş nu trebuie să fie înarmat cu arme nucleare. Îi mulțumesc marelui nostru prieten, Donald Trump - VIDEO
- 10:38 - Reacție de la Cotroceni, după ce Israel și SUA au atacat Iranul. ”Sunt în contact permanent cu Ambasada noastră în Teheran”
- 10:36 - Proiectul pentru montarea de lifturi la blocurile de patru etaje dinainte de 1990 merge mai departe. Când va fi votat în Senat
- 10:35 - Ce mașini sunt cele mai „umblate” la kilometraj în România. Un studiu arată mărcile cele mai afectate
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News











