Proiecte pentru extinderea Spitalului Județean Galați

Proiecte pentru extinderea Spitalului Județean Galați
Vor fi amenajate cel puțin 25 de sălă de operație
Consiliul Județean Galați a finalizat procedurile de achiziție publică pentru realizarea studiului de fezabilitate, a expertizelor tehnice si a studiilor de teren pentru construirea unui corp nou de clădire la Spitalul Clinic Județean de Urgență, precum și dotarea acestuia cu aparatură medicală.
“Vrem să construim de la zero o unitate medicală nouă în curtea Spitalului Județean. Clădirea va avea nouă etaje, cu o suprafață totală de peste 31.000 mp. În noua clădire, care va respecta standardele europene și va fi dotată cu echipamente medicale performante, vor funcționa blocul operator, terapia intensivă (75 de paturi), chirurgia toracică, neurochirurgia, chirurgia vasculară, compartimentul arși, oncologia și neurologia. Astfel, va crește numărul de paturi de la terapie intensivă și vor fi amenajate cel puțin 25 de sălă de operație, cu 50% mai multe față de cele existente în prezent. Investiția este estimată în acest moment la peste 100.000.000 de euro, iar proiectul va fi depus spre finanțare pe fonduri europene” spune președintele CJ Galați, Costel Fotea.
Spitalul Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Galați funcționează în prezent cu un număr de 1.222 de paturi pentru 26 de specializări, în cadrul a 29 de secții și 10 compartimente.
Sursa: Realitatea de Galati
Citește și:
- 11:45 - Realitatea PLUS a depus la Curtea de Apel acțiunea împotriva deciziei CNA. Avocat: Retragerea licenței era o chestie prestabilită înainte de ședință -VIDEO
- 11:40 - Armistițiul temporar calmează piețele. Petrolul se ieftinește puternic: este cea mai mare scădere din ultimii 6 ani
- 11:25 - Alexandra Păcuraru, despre decizia CNA de a închide Realitatea PLUS: „Nu mai există democrație când închid gura opoziției. Vom lupta cu fruntea sus!”
- 10:42 - Ștefăniță Avrămescu (AUR), despre închiderea Realitatea PLUS: „CNA-ul vrea o presă obedientă, dependentă, care să nu deranjeze și să nu pună întrebări”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News










