Programul manifestărilor de Ziua Marinei, la Galați

Programul manifestărilor de Ziua Marinei, la Galați
Animaţie stradală cu statui vivante, ateliere, jocuri marinăreşti
Pe Faleza Dunării din Galați se vor desfășura astăzi o serie de acţiuni cu ocazia Zilei Marinei. Este vorba despre paradă navală, ceremonii militare şi religioase, lansarea crucii de flori, expoziţii, animaţie stradală cu statui vivante, ateliere, jocuri marinăreşti şi întreceri, muzică şi dans, spectacol cu jonglerii cu foc, show de lasere şi lumini.
Luni, 15 august, în Holul Universităţii „Dunărea de Jos” Galaţi va fi organizată o expoziţie de navomodele, obiecte marinăreşti, noduri marinăreşti, expoziţie ce va fi deschisă în intervalul orar 10.00-19.00.
Pe Faleza Dunării, la „Elice” vor avea loc mai multe activităţi în intervalul orar 12.00 – 15.00 animaţie stradală cu statui vivante, ateliere, jocuri marinăreşti şi întreceri. Ulterior, programul include în intervalul orar 18.00 – 19.10 următoarele momente: Alinierea Gărzii de onoare; Întâmpinarea oficialităţilor, întâmpinarea comandantului Flotilei Fluviale, Comandor Marcel Neculae; Intonarea imnului de stat; Citirea ordinului comun al Ministrului Apărării Naţionale, Ministrului Transporturilor; Defilarea Gărzii de Onoare; Ceremonialul Religios şi alocuţiunea ÎPS Dr. Casian Crăciun Arhiepiscopul Dunării de Jos; Alocuţiunile primarului, preşedintelui Consiliului Judeţean şi prefectului.
În continuare sunt programate următoarele acţiuni între orele 19.10 şi 20.10: Lansarea Crucii de Flori; Parada Navelor Militare, Exerciţiu Naval şi Parada Navelor Civile. În intervalul orar 20.10-22.30 vor fi acţiuni socio-culturale (DJ, Spectacol lasere, Focuri Bengale, light dancer, personaje mitologice etc.), potrivit municipalității.
Sursa: Realitatea de Galati
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










