Primăria face licitaţie pentru rablele strânse de pe domeniul public
Primăria municipiului Galaţi anunţă pe portalul propriu că organizează, mâine, 22 octombrie, o licitaţie publică pentru valorificarea rablelor, vehicule abandonate şi fără stăpân, colectate de pe raza municipiului.
Cei interesaţi le pot vedea în depozitul din strada Zimbrului, unde se află o rablă, în depozitul din strada Tunelului, unde sunt 59 de bucăţi, şi în Parcarea de TIR-uri de pe strada Macului, unde sunt 65 de vehicule abandonate. Preţul de pornire a licitaţiei este de 0,4 lei/kg fără TVA, iar saltul de supralicitare de 0,05 lei/kg fără TVA. Data-limită de primire a documentaţiei de participare la licitaţiei este 19 octombrie.
Municipalitatea se luptă demult cu maşinile abandonate pe domeniul public
În condiţiile în care parcările rezidenţiale sunt şi aşa insuficiente, unele locuri sunt ocupate, de ani de zile, de rable abandonate. În februarie anul acesta, primarul Ionuţ Puchenau făcea apel la "cetăţenii care văd astfel de maşini pe domeniul public să transmită aceste informaţii, pentru a putea interveni şi elibera terenul". Sesizările, spunea atunci primarul, pot fi făcute online la adresa de e-mail sesizari primariagalati.ro sau la numărul de telefon 0336.102.112.
Ce spune legea despre maşinile abandonate
Conform legii, în termen de zece zile de la emiterea notificării, inspectorii Primăriei pot ridica maşina şi, după alte zece zile de depozitare, aceasta devine proprietatea oraşului Galaţi. Nerespectarea prevederilor Legii nr. 421/2002, privind Regimul juridic aplicabil vehiculelor abandonate pe domeniul public sau privat al oraşului, duce la aplicarea unor amenzi cuprinse între 1.000 şi 2.000 de lei. Pe parcursul anului 2017, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Siguranţă Rutieră au verificat 473 de autoturisme şi au aplicat 439 de somaţii de ridicare a celor abandonate.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










