Prima jandarmeriţă cu origini 100% asiatice lucrează la IJJ Galați

Prima jandarmeriţă cu origini 100% asiatice lucrează la IJJ Galați
A visat de mică să fie cadru militar
Cu origini sută la sută asiatice, Cristina Tudorache este angajată la IJJ Galați și se consideră o româncă cu accent moldovenesc. Cristina s-a născut din părinți chinezi, dar a fost adoptată, încă de la naștere, de o familie de români. Părinții biologici locuiesc în China și, în urmă cu 25 de ani, când s-a născut Cristina, se aflau în România, mai exact în Galați, pentru a pune bazele unei afaceri. Acela a fost momentul când Cristina a ajuns în brațele a doi oameni extraordinari, care au crescut-o frumos și cărora astăzi le spune mamă și tată, așa cum ne mărturisește chiar ea.
"Aspectul meu este diferit față de cel al oamenilor din jurul meu, dar asta nu a făcut decât să mă ambiționez mai tare, să muncesc mai mult și să îmi stabilesc obiective mărețe." spune Cristina Tudorache
A visat de mică să fie cadru militar, să îmbrace uniforma militară, iar în urmă cu aproape doi ani, Cristina a devenit colega noastră. Lucrează la Jandarmeria Galați, unde, spunea ea, a fost primită cu deschidere, colegii oferindu-i tot sprijinul încă de la început."Pentru mine, portul uniformei militare reprezintă un mod de viață. Pe viitor, îmi doresc să particip la misiuni internaționale, iar prin asta să demonstrez devotamentul față de țara care m-a adoptat și în care mă simt acasă: România." mai spune tânăra jandarmeriță.
Deși nu a ajuns până acum în China, Cristina ne spune că se simte legată de cultura asiatică și, mai ales, de gastronomie. Îi place mâncarea chinezească pe care o și gătește cu mare plăcerea pentru întreaga familie. Și-a propus, și speră să reușească în scurt timp, să învețe limba chineză și să ajungă în țara în care își are rădăcinile, unde să vorbească despre România ca despre locul unde sufletul ei s-a înrădăcinat, transmite, pe Facebook, Jandarmeria Română.
Sursa: Realitatea de Galati
Citește și:
- 11:45 - Realitatea PLUS a depus la Curtea de Apel acțiunea împotriva deciziei CNA. Avocat: Retragerea licenței era o chestie prestabilită înainte de ședință -VIDEO
- 11:40 - Armistițiul temporar calmează piețele. Petrolul se ieftinește puternic: este cea mai mare scădere din ultimii 6 ani
- 11:25 - Alexandra Păcuraru, despre decizia CNA de a închide Realitatea PLUS: „Nu mai există democrație când închid gura opoziției. Vom lupta cu fruntea sus!”
- 10:42 - Ștefăniță Avrămescu (AUR), despre închiderea Realitatea PLUS: „CNA-ul vrea o presă obedientă, dependentă, care să nu deranjeze și să nu pună întrebări”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News










