Pregătiți de luptă cu o grupare rivală

Pregătiți de luptă cu o grupare rivală
Jandarmii au găsit două macete și un briceag
Miercuri seară, în jurul orei 22:00, echipajul de jandarmerie aflat în serviciu de menținere a ordinii publice pe raza municipiului Galați a observat pe strada Poșta Veche un grup de persoane care la vederea oamenilor legii a întrat imediat în curtea unei case. Jandarmii au oprit în dreptul imobilului și au discutat cu o persoană aflată la balconul casei privitor la motivul pentru care grupul de persoane a evitat întâlnirea cu ei.
Acesta le-a spus jandarmilor că nu sunt decât niște prieteni și nu au făcut nimic rău. Jandarmii și-au continuat misiunea în zonă, iar după aproximativ 15 minute au observat cum grupul de persoane iese din curtea casei și intentionează să se urce într-un autoturism pentru a pleca din zonă. Jandarmii i-au oprit, iar la controlul vehiculului au găsit două macete cu lungimi diferite și un briceag, despre care au declarat că nu le aparțin.
Din declarațiile verbale ale ocupanților mașinii, toți cu vârsta între 17 și 22 ani, a reiesit faptul că aceștia au plecat din cartierul Micro 19 cu intenția de a-l ajuta pe vărul unuia dintre ei, deoarece fusese amenințat de un alt grup. Întrucât nu s-au întâlnit cu grupul rival, aceștia au decis să plece spre casă, iar în acel moment au fost observați de patrula de jandarmerie.
Persoanele au fost conduse la sediul Secției 5 Poliție unde jandarmii au întocmit actele de sesizare a organelor de cercetare penală, verificările fiind continuate de poliție.
Sursa: Realitatea de Galati
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










