"Au fost finalizate cele două structuri din beton unde se va realiza racordul cu terasamentul. Pentru realizarea fundației celor două structuri de sprijin ale podului s-au forat aproape 40 de piloţi, la o adâncime de 26 de metri. Constructorul a finalizat şi pila intermediară a podului. Vorbim despre elemente care fac parte din structura de rezistență. De asemenea, fundaţia pilonului central este şi ea finalizată. Următoarea etapă înseamnă ridicarea pilonului central la o înălţime de 62 de metri de la nivelul solului", a declarat, pe pagina de socializare, Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
Investiția CJ, în valoare de circa 30 de milioane de euro, pentru modernizarea și lărgirea "centurii mici" a Galațiului este finanțată cu fonduri europene nerambursabile, în cadrul Programului Operațional Regional (POR) 2014 - 2020.
Sursa: Realitatea de Galati