Pietre susceptibile a fi din chihlimbar descoperite în P.T.F. Galați rutie

Pietre susceptibile a fi din chihlimbar descoperite în P.T.F. Galați rutie
A fost luată măsura reţinerii bunurilor
Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați rutier a descoperit ascunsă în bagajele unui cetățean român cantitatea de 927 grame de pietre susceptibile a fi din chihlimbar.
În data de 09 februarie a.c., în jurul orei 17.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați rutier s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, cetățeanul român P.A., în vârstă de 29 de ani, conducând un microbuz, înmatriculat în R. Moldova.
În baza analizei de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport și persoanei în cauză, în urma căruia echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră și lucrători vamali, a descoperit mai multe pietre susceptibile a fi din chihlimbar, cu o greutate totală de 927 grame, ascunse în bagajele bărbatului.
Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii bunurilor în valoare totală de 1.000 de lei, iar tânărul a fost sancționat contravenţional cu amendă în valoare de 3.000 de lei.
Sursa: Realitatea de Galati
Citește și:
- 21:47 - Tensiuni fără precedent: Trump discută retragerea din NATO și acuză Alianța că „a întors spatele americanilor”
- 20:32 - Gabriela Ruse, calificare spectaculoasă în sferturi la Linz! Când joacă Sorana Cîrstea pentru un loc în top 8
- 19:43 - Atac fără precedent: lideri israelieni îl acuză pe Trump că „a fugit” din conflict
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News











