Pieton turmentat, lovit de maşină pe trecere, pe galben intermitent

accident-trecere
Pieton turmentat, lovit de maşină pe trecere, pe galben intermitent. Semafoarele nu funcţionează cum trebuie, din cauza lucrărilor care se desfăşoară în Ţiglina I.
Faptul că semafoarele nu funcţionează normal, din cauza lucrărilor edilitare din zonă, le face viaţa şi mai grea participanţilor la trafic din Ţiglina I. Inevitabil, în zonă se produc incidente rutiere neplăcute. Astfel, pe trecerea de pietoni de la intersecţia străzilor Brăilei şi Saturn, s-au întâlnit un pieton şi o maşină. Semaforul funcţiona pe galben intermitent. Atât pietonul, un bărbat de 53 de ani, cât şi şoferul, o femeie de 38 de ani, au crezut că au prioritate.Lovit chiar pe marcajul pietonal, bărbatul a suferit câteva leziuni care au necesitat transportarea la spital. Poliţiştii au constatat că el se afla sub influenţa alcoolului, având o concentraţie în aerul expirat de 0,55 la mie. Ei au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, urmând să stabilească cine se face vinovat de producerea evenimentului.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News














