Pieton accidentat în comuna Matca

Pieton accidentat în comuna Matca
Pietonul a suferit mai multe leziuni și a fost transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf. Apostol Andrei Galați
Miercuri, 13 iulie 2022, în jurul orei 11.00, un bărbat în vârstă de 37 ani, din comuna Corod, județul Galați, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 251A, cu direcția de deplasare dinspre comuna Corod către municipiul Tecuci, în interiorul localității Matca, a surprins și accidentat un bărbat cu vârsta de 60 ani care traversa artera rutieră prin loc nepermis și fără să se asigure.
”În urma acestui eveniment rutier, pietonul a suferit mai multe leziuni și a fost transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf. Apostol Andrei Galați pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Conducătorul autoturismului deține permis de conducere valabil iar în urma testării cu aparatul Drager, rezultatul a fost negativ.” a transmis agent șef principal Ciprian Teodor Stoica, de la Compartimentul Relații Publice al IPJ Galați.
A fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Sursa: Realitatea de Galati
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News














