Peste 400 de blocuri din Galaţi au probleme la instalaţiile de canalizare

Tabel 1-horz
Peste 400 de blocuri din Galaţi au probleme la instalaţiile interioare de canalizare, conform unui avertisment al societăţii edilitare SC Apă Canal SA.
Potrivit specialiştilor companiei de apă şi canliazare, s-au constatat deficienţe majore în ceea ce priveşte funcţionarea instalaţiilor de canalizare la 130 asociaţii de proprietari. Practic, 412 blocuri sau scări de bloc au racordurile de preluare a apei menajere lipsă, rupte sau deteriorate. Deversarea apelor uzate menajere se face, astfel, direct în subsolurile blocurilor, în tunelul tehnic al blocului sau chiar pe domeniul public."Aceste deficienţe conduc la acumularea de ape uzate în subsolurile blocurilor, lucru care afectează în timp stabilitatea construcţiilor", se arată într-un comunicat al celor de la Apă Canal. În toamna trecută, din cauza unei astfel de situaţii, blocul B8 din Mazepa I a suferit tasări majore, iar expertiza tehnică ulterioară a demonstrat că i-a fost pusă în pericol stabilitatea.De asemenea, mai subliniază Apă Canal, "folosirea drept colector de canalizare a tunelului în care se află şi reţeaua de alimentare cu apă potabilă contravine normativelor tehnice şi igienico-sanitare în vigoare, generând focare de infecţii".Societatea edilitară menţionează că nu are nicio obligaţie privind buna funcţionare a acestor instalaţii interioare, responsabilitatea revenind în întregime asociaţiilor de proprietari.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










