PESTE 20 DE PERSOANE, SALVATE DE PE MUNTE ÎN DECURSUL A 24 DE ORE

PESTE 20 DE PERSOANE, SALVATE DE PE MUNTE ÎN DECURSUL A 24 DE ORE
8 persoane au avut nevoie de transportarea la spital
Salvatorii montani au intervenit, în decursul a 24 de ore, pentru recuperarea a 21 de persoane aflate în situații vulnerabile pe munte, a anunțat luni Salvamont România
8 persoane au avut nevoie de transportarea la spital, relatează Agerpres.
Dispeceratul Național a primit, în ultimele 24 de ore, 18 apeluri pentru solicitarea intervenției de urgență a salvamontiștilor, se menționează într-o postare pe pagina de Facebook a Salvamont.
21 de persoane, salvate
Cele mai multe solicitări, în număr de cinci, au fost pentru Salvamont Voineasa, respectiv Salvamont Municipiul Braşov şi Salvamont Gorj, cu câte trei apeluri.
„În cazul acestor intervenţii au fost salvate 21 de persoane. Dintre acestea, opt au fost predate serviciului de ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital. S-au primit şi 23 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană”, au precizat reprezentanţii Salvamont.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 14:53 - Dronă rusească, atac asupra unui cargou chinezesc în Marea Neagră. Kievul acuză: „Nici aliații Moscovei nu sunt în siguranță”
- 14:39 - Copilul de 5 ani găsit după 40 de ore în pădure ar putea fi externat. Vești noi despre starea de sănătate a lui Alexandru
- 14:11 - Explozie la o unitate militară din Botoșani. Mai multe persoane au fost grav rănite. Un om este inconștient
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News














