Ulterior depistării și arestării preventive a acestora, la nivelul Poliției Municipiului Galați, s-a constituit o echipă formată din polițiști ai Biroului Investigații Criminale și ai secțiilor de poliție 2, 3 și 4, care au continuat cercetările pentru stabilirea întregii activități infracționale a persoanelor în cauză. Astfel, s-a stabilit că cei trei, împreună cu un alt bărbat, de 27 de ani, tot din municipiul Tecuci, ar fi prezumtivii autori ai unui număr de 14 furturi și tentative de furt, cu mod de operare ”escaladare și forțarea ferestrei”. Aceste fapte au fost comise în perioada 21.02 – 16.03.2021, din locuințe de pe raza municipiului Galați, prejudiciul creat fiind de aproximativ 25 000 de lei.
Documentarea faptelor s-a făcut cu suportul de specialitate al polițiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic.
În continuare, polițiștii desfășoară toate activitățile necesare, atât pentru administrarea probatoriului, cât și pentru recuperarea prejudiciului.
Sursa: Realitatea de Galati