Parada uniformelor militare astăzi după amiază la Galați

Parada uniformelor militare astăzi după amiază la Galați
Grupul va fi format din 80 de persoane
Începând de astăzi, 2 octombrie, Galaţiul va avea propria gardă istorică în defilare. Plecarea „Gărzii Cuza” va fi la ora 16,00, de la Colegiul Naţional „Al. I. Cuza”, de pe str. Saturn, grupul va mărşălui apoi pe strada Brăilei, prin faţa Palatului de Justiţie, Parcul Viva, apoi pe Faleza Inferioară, urcând până la Elice, spre Hotel „Mercur”, şi de acolo, la Primăria Galaţi. Finanțarea acestui eveniment este făcută în baza unui proiect câştigat prin concurs de Asociaţia „Danubiana” din Galați, condusă de Antoneta Crudu.
Evenimentul este organizat de Asociaţia „Danubiana”, în colaborare cu Primăria municipiului Galaţi. Proiectul a primit finanţarea în urma câştigării unui concurs al Primăriei municipiului Galaţi. Responsabil de proiect este vicepreşedintele asociaţiei, Marius Crudu, cadru activ la ISUJ Galaţi.
Grupul va fi format din 80 de persoane: 12 voluntari îmbrăcaţi în uniforme din perioada Cuza și elevi de la Colegiul Naţional cu numele „domnitorului Unirii”, „Al. I. Cuza”, de la C. N. „Costache Negri”, de la Colegiul de Industrie Alimentară ”Elena Doamna”, Colegiul Economic ”Virgil Madgearu”, Liceul de Artă ”D. Cuclin”, însoţiţi de profesori coordonatori. Cei care vor îmbrăca uniformele sunt voluntari de la Asociaţia „Danubiana” şi Asociaţia Culturală Tomis - filiala Galaţi, precum şi cadre active şi în rezervă de la: ISUJ Galaţi, IJ Jandarmi Galaţi, Poliţia Locală, Ministerul de Justiţie și Poliţia de Frontieră. Cadența „plutonului” va fi suținută de prof. Mircea Grigoraș, profesor de percuție, şi de elevul Păun Patrick, clasa a IX-a la secția percuție de la Liceul de Artă ”Dimitrie Cuclin”, prin ritmul de toboşar.
Gălățenii vor putea admira uniforme de acum peste 150 de ani, pe străzile vechiului nostru port: ţinute de ofiţer şi de subofiţer de lăncieri, de capitan şi un soldat de vânători, infanteriști, de roșiori, marină, grănicer de Dunăre şi de dorobanț. Un copil înainte mergător va purta un basorelief reprezentându-l pe domnitorul Cuza, donat de Asociaţia Frontiera Gălăţeană - preşedinte Didel Bădărău. Poftă bună la privit, cât toamna ne mai serveşte cu soare
Sursa: Realitatea de Galati
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










