Opt străini au fost expulzați după ce au încercat să treacă fraudulos granița

Opt străini au fost expulzați după ce au încercat să treacă fraudulos granița
Bărbații din Sri Lanka și Bangladesh veniseră în România să muncească
Opt bărbaţi din Sri Lanka şi Bangladesh au fost expulzaţi şi au primit interdicţie să se întoarcă în Uniunea Europeană timp de cinci ani. Aceștia au venit în România pentru a se angaja, dar ulterior au fost prinşi când încercau să iasă ilegal din ţară pentru a ajunge în vestul Europei.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI), agenţii Centrului de Cazare a Străinilor Luaţi în Custodie Publică Arad i-au escortat pe cei opt străini la Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca, unde au fost îmbarcaţi în curse comerciale către ţările de origine.
Luați în custodie, după ce au încercat trecerea frauduloasă a graniței
Bărbaţii expulzaţi au vârste cuprinse între 24 şi 41 de ani, menționează Agerpres.
„Aceştia au intrat legal în România, în perioada 2023 - aprilie 2024, în scop de angajare. Cu toate acestea, în luna iunie 2024, au fost luaţi în custodie publică după ce au fost surprinşi de poliţiştii de frontieră în timp ce încercau să treacă fraudulos frontiera de stat”, a precizat IGI.
La ieşirea din ţară, pe numele celor opt străini a fost instituită măsura interzicerii intrării pe teritoriul Uniunii Europene, în Spaţiul Economic European şi în Confederaţia Elveţiană pentru o perioadă de cinci ani.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:29 - Traseele montane de altitudine din Masivul Bucegi rămân închise
- 16:19 - România stă pe o avere uriașă, dar nu profită aproape deloc de ea. Prețul metalului pe care se bat marile puteri a explodat la bursă
- 14:29 - Președintele Nicușor Dan exclude momentan scenariul unui Guvern condus de Sorin Grindeanu
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News














