Omagiu pentru singurul actor care a participat la toate cele 30 de ediţii ale festivalului de teatru de la Galaţi
Singurul actor care a participat la toate cele 30 de ediţii ale festivalului de teatru de la Galaţi a fost omagiat, duminică, pe scena Galei Naţionale a Comediei de anul acesta.
În vârstă de 88 de ani, Gheorghe V. Gheorghe - actor, regizor, scriitor şi profesor - a fost aplaudat la scenă deschisă pentru 63 de ani de carieră în teatru, dintre care 56 de ani s-a aflat în trupa Teatrului Dramatic din Galaţi.Colegii, familia şi prietenii s-au aflat, duminică, alături de Gheorghe V. Gheorghe, aducându-i un binemeritat omagiu, în Sala Studio a Teatrului "Fani Tardini". "Laudatio" i-a aparţinut criticului de artă Doina Papp, selecţionerul de anul acesta al pieselor din cadrul festivalului.Evenimentul aniversar a fost inclus în calendarul Galei Naţionale a Comediei, iniţiativa aparţinându-i directorului Teatrului Dramatic, Florin Toma. Acesta a subliniat faptul că Gheorghe V. Gheorghe este singurul actor care a participat la toate cele 30 de ediţii ale Festivalului Naţional de Comedie de la Galaţi.Născut la Ploieşti, pe 21 septembrie 1930, Gheorghe V. Gheorghe a absolvit facultatea de teatru la Bucureşti. A debutat în 1955, la Teatrul din Oradea, iar la Teatrul Dramatic din Galaţi a ajuns pe 6 octombrie 1962, fiind distribuit în piesa "Mielul turbat", de Aurel Baranga. De-a lungul carierei, a fost ofertat de mai toate teatrele bucureştene, dar a preferat să rămână la Galaţi.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News














