Oamenii în uniformă le oferă bucurii de Crăciun copiilor nevoiași
Oamenii în uniformă din județul Galați au strâns rândurile înainte de Crăciun pentru a le oferi bucurii copiilor nevoiași.
Cei care au dat startul, precedându-l pe Moş Crăciun, au fost jandarmii. Vineri, 21 decembrie, aceștia au descins în forţă, dar în scopuri caritabile la câteva familii sărmane din satul Ungureni. În familiile respective, în care se află, în total, cinci copii cu probleme de sănătate, sărbătorile nu sunt, mereu, un prilej de bucurie, întrucât părinții se confruntă şi cu dificultăţi financiare deosebite. Jandarmii de la Tecuci s-au mobilizat şi le-au bătut la uşă, pentru a duce mesajul Crăciunului şi daruri oferite din toată inima. Dulciuri, fructe, dar şi diverse produse alimentare şi de îmbrăcăminte, noi, cumpărate de jandarmi, precum şi oferite de prieteni ai acestora, au poposit în camerele celor cinci copii din satul Ungureni.
Mâine, daruri de la polițiști la copii cu nevoi speciale
Seria faptelor bune va continua. Mâine, în cea de-a treia zi de Crăciun, poliţiştii gălăţeni vor merge la Centrul de Asistenţă pentru Copiii cu Cerinţe Educative Speciale. Angajaţii IPJ Galaţi au strâns bani ca să cumpere, pentru aceşti micuţi cu nevoi deosebite, bunuri, dulciuri şi alimente. Darurile le vor fi donate într-un cadru festiv, specific Crăciunului, la sediul Centrului din strada Blaj, începând cu orele 11,00.
Citește și:
- 14:59 - UEFA, decizie decizie de ultim moment după moartea lui Mircea Lucescu pentru meciurile din Champions League
- 14:47 - Urmărire ca-n filme în trafic, în Argeș: tânăr prins după 25 km, fără permis și băut
- 14:41 - Alertă cibernetică: rețea de spionaj a Rusiei, destructurată de FBI și cu ajutorul SRI. Nicușor Dan: „Continuă războiul hibrid”
- 14:38 - George Simion, la ieșirea din sediul CNA: „S-au făcut plățile, emisia trebuie să continue”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News











