Actualitate· 2 min citire

Municipiul Galați și alte 8 localități au o incidență a cazurilor de peste 4 la mia de locuitori

12 apr. 2021, 19:39
Actualizat: 12 apr. 2021, 19:39
Municipiul Galați și alte 8 localități au o incidență a cazurilor de peste 4 la mia de locuitori

Municipiul Galați și alte 8 localități au o incidență a cazurilor de peste 4 la mia de locuitori

Articol scris de Realitatea de Galati

Numărul total de doze de vaccin administrate la nivel judeţean - 67.294

Până luni, 12 aprilie 2021, în județul Galați au fost înregistrate 25.576 de persoane confirmate pozitiv cu noul coronavirus, de la începutul pandemiei şi până în prezent, 52 de cazuri fiind confirmate în ultimele 24 de ore.

Din totalul de persoane infectate, 23.261 au fost declarate vindecate, din care 187 în ultimele 24 de ore, iar 734 au decedat. În ultimele 24 de ore nu a fost raportat niciun deces.

Până luni, 12 aprilie, în judeţul Galați au fost efectuate 118.643 de teste, din care 315 în ultimele 24 de ore. Astăzi erau 302 persoane în carantină la domiciliu, 1.190 erau izolate la domiciliu, iar 391, în izolare instituţionalizată.

În ceea ce priveşte vaccinările, Prefectura Galaţi informează că în data de 11 aprilie 2021, la nivelul judeţului Galaţi, au fost vaccinate 963 de persoane, din care 474 cu  prima doză şi 489 cu doza de rapel. Cele mai multe vaccinări au fost la Centrul de vaccinare Iveşti, 100.

„Numărul total de doze de vaccin administrate (începând cu data de 4 ianuarie 2021) la nivel judeţean - 67.294. Numărul total al persoanelor din judeţul Galaţi care au primit şi a doua doză, până în prezent, este de 25.064. Alte 17.166 de persoane au primit doar prima doză de vaccin anti SARS-CoV-2. Nu au fost raportate reacţii adverse în ultimele 24 de ore“, menţionează Prefectura Galați.

Municipiul Galați și localitățile: Rediu, Piscu, Suhurlui, Braniștea, Vânători, Șendreni, Bălăbănești au o rată de incidență a cazurilor de peste 4 la mia de locuitori.


Sursa: Realitatea de Galati

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate