Motocicletă BMW de 10.000 de euro furată în Italia, descoperită la Galaţi
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galaţi rutier au depistat un cetăţean ucrainean care transporta o motocicletă declarată furată de autorităţile din Italia.
Pe 16 iulie a.c., în jurul orei 00,45, în Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi rutier s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control la trecerea frontierei un cetăţean ucrainean. Igor T., în vârstă de 36 de ani, era pasager într-un microbuz marca Renault, care transporta o motocicletă marca BMW.

Deoarece polițiștii de frontieră aveau suspiciuni privind provenienţa motocicletei, aceștia au efectuat verificări specifice. S-a constatat că motocicleta figurează ca fiind declarată furată de către autoritățile din Italia din anul 2016.Potrivit informaţiilor furnizate de cms. Mihaela Lazăr Denis, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, persoana în cauză a declarat că nu avea cunoştinţă despre faptul că motocicleta figura ca fiind declarată furată.În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de
furt
, iar motocicleta, în valoare de
aproximativ 46.500 lei (circa 10.000 de euro)
, a fost indisponibilizată la sediul poliţiei de frontieră până la finalizarea cercetărilor.
Citește și:
- 17:44 - Victorie pentru Realitatea PLUS: Curtea de Apel București a decis să suspende decizia CNA prin care se ridică licența postului. Televiziunea Poporului NU se închide
- 17:23 - Scandal diplomatic: Germania îl face ipocrit pe JD Vance după acuzațiile privind alegerile din Ungaria
- 16:44 - Turcia îl omagiază pe Mircea Lucescu: moment de reculegere la toate meciurile
- 16:22 - Interviu EXCLUSIV Ana Maria Păcuraru - Sara Qudah (CPJ): România intră în tiparul global al cenzurii administrative
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News











