Mașină electrică blocată de caracatiță în timp ce era la încărcat, într-o parcare din municipiul Galați

Mașină electrică blocată de caracatiță în timp ce era la încărcat, într-o parcare din municipiul Galați
Primăria va modifica regulamentul
Un șofer din Galați, care și-a încărcat mașina la o stație electrică, s-a trezit cu roata blocată de angajații societății Gospodărire Urbană Galați, pe motiv că nu a plătit și parcarea.
Revoltat de situație, bărbatul a povestit pe rețelele de socializare ce a pățit, iar postarea a fost distribuită de zeci de șoferi. De asemenea, el a sunat la serviciul de deblocare roți, iar angajații societății locale au venit și i-au scos caracatița.
„Uitați, ce se întâmplă la Galați. Stai cu mașina la încărcat unde e marcat și semnalizat și îți pun caracatița. Menționez că încărcarea se plătește... cascadorii râsului”, a scris pe Grupul Șoferilor din Galați, Valentin Burghiu.
Culmea este că tariful de încărcare include și taxa de parcare. „În factura de încărcare e inclusă și parcarea”, spune un gălățean care a publicat o imagine a facturii.
Pățania a ajuns și la urechile autorităților locale. Primarul Galațiului, Ionuț Pucheanu, a anunțat public că va fi schimbat regulamentul.
„Mi-a atras atenția un domn în holul Primăriei. Recunosc, este un aspect la care nu ne-am gândit până acum. În principiu, nu trebuie plătită parcarea, pentru că omul respectiv plătește pentru serviciu. A venit să își încarce mașina și îl costă. A fost o omisiune a noastră în realizarea regulamentului și cel mai probabil va trebui să revenim asupra lui”, a declarat primarul Ionuț Pucheanu, la Reperul TV.
Sursa: Realitatea de Galati
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 14:35 - Gigi Becali a explodat după atacul lui Mihai Rotaru: „Eu sunt împărat, el nici Oltenia nu o poate cuceri”
- 13:18 - Analiză alarmantă: punctul slab al NATO pe care Rusia l-ar putea exploata într-un conflict
- 12:47 - Europa, lovită de un dom de căldură extremă: maxime de aproape 40 de grade în luna mai
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News













