Mai sunt câteva zile până la expirarea termenului pentru depunerea Declarației Unice

Mai sunt câteva zile până la expirarea termenului pentru depunerea Declarației Unice
ANAF recomandă ca Declarația Unică să fie depusă prin mijloace electronice de transmitere la distanță
Joi, 25 mai 2023, se împlinește termenul pentru depunerea Declaraţiei Unice (DU) privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice (formular 212).
Declaraţia se completează şi se depune de către persoanele fizice care în anul de impunere au realizat, individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi din România sau/şi din străinătate şi care datorează impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii, potrivit prevederilor Codului fiscal.
Declaraţia se completează şi se depune şi de către persoanele fizice care nu realizează venituri şi care optează pentru plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate.
ANAF recomandă ca Declarația Unică să fie depusă prin mijloace electronice de transmitere la distanță, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, respectiv: - prin intermediul serviciului "Spaţiul privat virtual", disponibil pe portalul www.anaf.ro sau prin intermediul serviciului "Depunere declaraţii", disponibil pe portalul www.e-guvernare.ro, pe baza certificatului digital calificat.
De asemenea, Declarația Unică se poate depune și în format hârtie, direct la registratura organului fiscal sau prin poştă, cu confirmare de primire.
Informații detaliate despre Declarația Unică pot fi vizualizate la următorul link - Brosura. În plus, pe pagina de Facebook a ANAF și pe canalul de Youtube sunt publicate materiale video referitoare la descărcarea, completarea și depunerea Declarației Unice.
Pentru completarea şi depunerea declarației unice contribuabilii pot solicita sprijin apelând Serviciul central de asistență telefonică a contribuabililor - Call - center, la numărul de telefon 031.403.91.60 sau prin e-mail, accesând Formularul de contact disponibil pe portal https://www.anaf.ro/asistpublic/ şi în serviciul Spațiul Privat Virtual.
Citește și:
- 11:45 - Realitatea PLUS a depus la Curtea de Apel acțiunea împotriva deciziei CNA. Avocat: Retragerea licenței era o chestie prestabilită înainte de ședință -VIDEO
- 11:40 - Armistițiul temporar calmează piețele. Petrolul se ieftinește puternic: este cea mai mare scădere din ultimii 6 ani
- 11:25 - Alexandra Păcuraru, despre decizia CNA de a închide Realitatea PLUS: „Nu mai există democrație când închid gura opoziției. Vom lupta cu fruntea sus!”
- 10:42 - Ștefăniță Avrămescu (AUR), despre închiderea Realitatea PLUS: „CNA-ul vrea o presă obedientă, dependentă, care să nu deranjeze și să nu pună întrebări”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News










