Lebădă găsită moartă pe un canal de către un pescar

lebada moarta
Lebădă găsită moartă pe un canal de către un pescar. Descoperirea a fost făcută în apropierea Punctului de trecere a Frontierei Galaţi rutier.
Un pescar gălăţean, Barbu Stancu, a fost cel care a găsit pasărea, luni dimineaţă, când a revenit ăn locul unde fusese la pescuit şi duminică după-amiază.Când a ajuns în zonă, a descoperit, pe malul canalului, trupul unei lebede. O alta plutea încă pe apă, cu o rană în jurul gâtului. Bărbatul văzuse păsările şi cu o seară înainte. Barbu Stancu a luat legătura cu poliţiştii de frontieră, care i-au spus că ar trebui să sune la Direcţia Sanitar Veterinară. Gălăţeanul a alertat însă presa. La rândul lor, jurnaliştii au contactat Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor. Directorul executiv adjunct, Carmen Stroia, s-a deplasat în zonă cu o echipă şi cu laboratorul mobil de analize. Inspectorii veterinari au găsit trupul lebedei, aceasta având intestinele împrăştiate pe malul luciului de apă.
Se fac analize pentru a se determina existenţa vreunei boli
Inspectorii veterinari au luat leşul lebedei pentru a-l duce la laborator. Se vor face mai multe analize, ca să stabilească dacă pasarea are sau nu vreo boală. "În urma apelului, ne-am deplasat în zonă şi am constat că avem un cadavru al unei lebede, iar pe luciul de apă mai este una vie. Vom prelua probe de la ambele păsări pentru diagnosticul de certitudine, astfel încât să vedem dacă acestea suferă de vreo boală sau nu. Ce vom obţine rezultatul analizelor, putem solicita ajutorul colegilor noştri de la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii pentru preluare păsării. Suntem într-o perioadă în care scad temperaturile şi lebedele aterizează pe luciul de apă pentru a căuta hrană", a explicat Carmen Stroia. Pentru a putea preleva probe şi de la lebăda vie, inspectorii au cerut ajutorul pompierilor. Aceştia s-au deplasat în zonă cu o barcă. Lebăda va rămâne pe luciul de apă şi va fi monitorizată până la sosirea rezultatelor.
Citește și:
- 09:16 - Ora 10:00 - Protest pașnic în fața CNA, după suspendarea licenței Realitatea Plus. Forțele de ordine sunt deja mobilizate în jurul instituției
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News











