Judeţul Galaţi se află sub Cod portocaliu de ploi torenţiale

harta furtuni 31 mai
Judeţul Galaţi se află sub Cod portocaliu de ploi torenţiale, începând de vineri, 31 mai, ora 15.00, până sâmbătă, 1 iunie, ora 10.00.
Avertizarea emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie prognozează ploi abundente şi instabilitate atmosferică accentuată în 23 de judeţe, printre care şi Galaţiul. Conform meteorologilor, sunt aşteptate averse cu caracter torențial, descărcări electrice, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi local 40-50 litri/mp şi pe arii restrânse 60-80 litri/mp.Zonele vizate sunt cea mai mare parte a Munteniei și Dobrogei, sudul Moldovei, nordul Olteniei și zona Carpaților Meridionali. În acelaşi timp, cu excepţia zonei de nord-vest a ţării, în celalalte judeţe a intrat în vigoare o atenționare Cod galben pentru fenomenele menţionate.La nivelul Ministerului Afacerilor Interne, peste 7.000 de pompieri, polițiști și jandarmi sunt pregătiți să acționeze, în cazul în care situația o va impune. Totodată, sunt menținute în stare de operativitate toate categoriile de mijloace și echipamente.Instabilitatea atmosferică se va menţine temporar accentuată şi în următoarele zile, în cea mai mare parte a ţării.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News














