Inaugurare a extinderii sectiei de medicina interna de la Spitalul Militar de Urgenţă "Dr. Aristide Serfioti"

Inaugurare a extinderii sectiei de medicina interna de la Spitalul Militar de Urgenţă "Dr. Aristide Serfioti"
Secţia de Medicină Internă a Spitalului Militar de Urgenţă "Dr. Aristide Serfioti" din Galaţi a fost extinsă
Secţia de Medicină Internă a Spitalului Militar de Urgenţă "Dr. Aristide Serfioti" din Galaţi a fost extinsă, iar noua facilitate are patru niveluri, cu o suprafaţă utilă totală de 2.215 metri pătraţi. Valoarea investiţiei este de 23.600.655 de lei, se arată într-un comunicat transmis de Ministerul Apărării Naţionale (MApN).
Subsolul asigură facilităţi conexe pentru personalul medico-sanitar şi un adăpost antiaerian. Demisolul este destinat ambulatoriului integrat - specialităţi medicale, iar parterul şi etajul I au o capacitate de 72 de paturi pentru pacienţii Secţiei Medicină Internă, fiecare salon având o capacitate de trei paturi şi grup sanitar propriu, precizează MApN.
Structură subordonată Direcţiei Medicale a MApN, Spitalul Militar de Urgenţă "Dr. Aristide Serfioti" asigură asistenţa medicală de specialitate pentru personalul Armatei Române şi membrii familiilor acestuia din unităţile militare şi formaţiunile militare arondate din Galaţi, Brăila şi Vaslui, precum şi pentru pensionarii militari, veteranii de război şi alte categorii de asiguraţi în condiţiile legii.
Activitatea a avut loc in data de 30.09.2021, la sediul Spitalului Militar de Urgenta Galati, prilej cu care șeful Statului Major al Apărării, domnul gl.lt.dr. Daniel Petrescu și seful Direcției Medicale domnul gl.mr.medic conf.univ.dr. Dragos-Marian Popescu au mulțumit personalului spitalului pentru sacrificiile și dăruirea de care au dat dovadă în salvarea de vieți omenești precum și pentru eforturile depuse pentru finalizarea cu succes a noului pavilion.
"Patriotismul, spiritul de echipă, integritatea, profesionalismul, responsabilitatea, perseverența, creativitatea, excelența, curajul și loialitatea față de instituția pe care o deservim, ne va oferi posibilitatea de a face ce știm mai bine: SĂ SERVIM PATRIA și SĂ INGRIJIM OAMENII!" a spus comandantul Spitalului Militar de Urgenta Galati - col.medic dr. Constantin Vlase.
Sursa: Realitatea de Galati
Citește și:
- 17:44 - Victorie pentru Realitatea PLUS: Curtea de Apel București a decis să suspende decizia CNA prin care se ridică licența postului. Televiziunea Poporului NU se închide
- 17:23 - Scandal diplomatic: Germania îl face ipocrit pe JD Vance după acuzațiile privind alegerile din Ungaria
- 16:44 - Turcia îl omagiază pe Mircea Lucescu: moment de reculegere la toate meciurile
- 16:22 - Interviu EXCLUSIV Ana Maria Păcuraru - Sara Qudah (CPJ): România intră în tiparul global al cenzurii administrative
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News











