IGPR: APROAPE 2.000 DE SANCŢIUNI CONTRAVENŢIONALE APLICATE DE POLIŢIŞTII DE LA RUTIERĂ ÎN NUMAI O SĂPTĂMÂNĂ

IGPR: APROAPE 2.000 DE SANCŢIUNI CONTRAVENŢIONALE APLICATE DE POLIŢIŞTII DE LA RUTIERĂ ÎN NUMAI O SĂPTĂMÂNĂ
Au fost aplicate 531 de sancţiuni contravenţionale șoferilor care au depăşit limita legală de viteză
Poliţiştii Brigăzii Autostrăzi au aplicat, în urma neregulilor constatate, 1.853 de sancţiuni contravenţionale, în cadrul unei acţiuni pentru prevenirea evenimentelor rutiere şi asigurarea fluenţei traficului, în perioada 7-13 octombrie.
"Au fost aplicate 531 de sancţiuni contravenţionale persoanelor care au depăşit limita legală de viteză şi 176 celor care nu foloseau centura de siguranţă. De asemenea, au fost aplicate 51 de sancţiuni pentru defecţiuni tehnice, 18 pentru lipsa Inspecţiei Tehnice Periodice şi 396 pentru nerespectarea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis, marţi, AGERPRES.
Au fost aplicate zece sancţiuni contravenţionale pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, 23 pentru staţionarea pe banda de urgenţă şi zece pentru depăşire neregulamentară.
Ca măsuri complementare, poliţiştii de la autostrăzi au reţinut 85 de permise de conducere, dintre care 39 pentru viteză şi au retras 74 de certificate de înmatriculare, fiind constatate şase infracţiuni.
AGERPRES
Citește și:
- 21:29 - Plan Roșu activat după un accident cumplit în Dulcești: patru morți și mai mulți răniți
- 20:06 - Mircea Lucescu, între respect și obiectiv: „Am lansat mulți jucători ai Turciei, dar acum vrem calificarea”
- 19:00 - Mesaj de luptă din tabăra României: Radu Drăgușin anunță un meci de foc la Istanbul
- 18:21 - Avertisment de la Kelemen Hunor: România nu își permite un guvern minoritar
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News










