Galaţiului i s-au promis aeroport, centură şi drum expres

aero
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a promis Galaţiului aeroport internaţional, centură ocolitoare a oraşului şi drum expres până la Brăila.
În timpul unei vizite în judeţ, ministrul a anunţat că obiectivele promise vor fi realizate cu fonduri europene și cu bani de la Guvern. Periplul oficialului a început la Tecuci, unde a reziliat contractul constructorului şoselei ocolitoare, care în opt ani a realizat doar 3 din cei 7 kilometri ai druumului.Însoţit de toţi liderii locali ai PSD, Răzvan Cuc a ajuns apoi în zona Braniştea, unde autorităţile judeţene au anunţat că va fi amplasat noul aeroport internaţional. Ministrul a precizat că finanțarea obiectivului, estimată la 100 de milioane de euro, se va face prin Fondul de Dezvoltare și Investiții.În timpul vizitei de duminică, ministrul Cuc a vorbit și despre proiectele centurii ocolitoare a orașului Galați și despre drumul expres Galați - Brăila. Potrivit ministrului, acestea vor fi realizate cu finanțare europeană și au fost incluse în Master Planul de Transport.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News














