Galaţiul, sub Cod galben de ploi torenţiale şi vijelii
Judeţul Galaţi se află sub Cod galben de vreme rea, începând de duminică, 8 iulie, ora 11,00, până marţi, 10 iulie, ora 21,00. Sunt aşteptate ploi torenţiale, vijelii şi, pe alocuri, căderi de grindină.
Conform avertismentului emis de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), "în intervalul menţionat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi, pe arii restrânse, căderi de grindină. Prin acumulare sau în intervale scurte de timp, se vor înregistra cantităţi de apă de peste 25 litri/mp și, izolat, 40-50 litri/mp".La nivel naţional, peste 20 de judeţe sunt sub Cod galben de vreme severă, printre acestea numărându-se Brăila, Tulcea şi Vaslui. În perioada de atenţionare, temperaturile nu vor depăşi 27-28 de grade.În acelaşi timp, pentru alte 18 judeţe, printre care Vrancea şi Buzău, meteorologii au emis avertizare de Cod portocaliu de ploi abundente, de duminică, ora 18,00, până marţi, ora 21,00. "În Oltenia, în vestul şi nordul Munteniei, sudul şi estul Transilvaniei, precum şi în jumătatea de sud a Banatului şi în sud-vestul Moldovei vor fi intervale de timp în care va ploua abundent şi se vor acumula cantităţi de apă de 40-50 l/mp şi, pe arii restrânse, 70-80 l/mp", au precizat meteorologii.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News














