Galaţiul a ratat o finanţare nerambursabilă pentru 50 de autobuze noi

autobuze
Galaţiul a ratat o finanţare nerambursabilă pentru 50 de autobuze noi, din cauza unor inexactităţi în dosarul depus pentru aprobare.
Banii urmau să fie acordaţi din Fondul pentru Mediu şi vizau achiziţia a 50 de autobuze noi electrice hibrid. Autorităţile locale gălăţene au depus dosarul de finanţare pe 1 noiembrie 2018, deşi s-au arătat din start rezervate faţă de şansele de reuşită ale demersului.Motivele pentru care cererea Galaţiului a fost respinsă frizează însă absurdul. "La dosarul cu documente originale nu există depus tabelul 11.1, plan de măsuri privind atingerea valorilor limită pt. Nox/NO2 privind calitatea aerului în perioada 2016-2021 în Municipiul Galați, document depus în dosarul copie. Numerotarea paginilor nu coincide între dosarul original și dosarul copie. La dosarul copie nu există pag. 75", se arată în documentul care a descalificat Galaţiul.Primăria municipiului Galaţi a făcut contestaţie, care însă a fost respinsă. Ulterior, municipalitatea s-a adresat instanţei şi a cerut blocarea alocării banilor până la soluţionarea cauzei.Potrivit Administraţiei Fondului pentru Mediu, au depus proiecte de finanţare primăriile din Galaţi, Brăila, Constanţa, Iaşi, Timişoara, Cluj-Napoca, Satu Mare, Piteşti, Ploieşti, Braşov şi Bucureşti. Solicitările municipalităţilor din Galaţi, Timişoara, Iaşi, Piteşti, Satu Mare şi Constanţa au fost respinse încă din faza verificării conformităţii modului de depunere a cererii de finanţare şi a documentelor aferente.În etapa a doua de analiză, au fost respinse cererile depuse de Cluj-Napoca, Ploieşti şi Brăila, pe motiv că nu exista dovada că Planul de calitate a aerului a fost aprobat prin hotărâre a Consiliului Local. În final, au primit finanţare Primăria Generală a Capitalei - 340.000.000 de lei şi Primăria Braşov - 109.600.000 de lei.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News














