Gălăţean, la volanul unui ansamblu rutier, cu permis necorespunzător

Gălăţean, la volanul unui ansamblu rutier, cu permis necorespunzător
Depistat de polițiștii de frontieră pe raza localității de frontieră Frumuşiţa
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Foltești efectuează cercetări în privinţa unui bărbat care conducea un ansamblu de vehicule, deşi permisul de conducere deţinut nu îi dădea dreptul.
La sfârşitul săptămânii, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Foltești a oprit pentru control, pe raza localității de frontieră Frumuşiţa, județul Galați, un cetățean român, în vârstă de 32 de ani, care conducea un ansamblu rutier format dintr-un autoturism și o remorcă.
La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au constatat faptul că bărbatul care conducea ansamblul rutier respectiv este posesorul unui permis de conducere necorespunzător categoriei din care face parte acesta.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv.
Sursa: Realitatea de Galati
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 14:29 - Putin oferă un nou stimulent pentru recrutare: datoriile militarilor trimiși în Ucraina, șterse prin lege
- 13:39 - Momente dramatice pentru o familie din Botoșani. Un copil a rămas inconștient după ce a înghițit un capac de la o cariocă
- 13:23 - Tragedie în Belgia: un tren a spulberat un microbuz cu elevi. Patru persoane au murit, printre care doi copii
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News














