Gălăţean împuşcat, în miez de noapte, pe bulevardul Oţelarilor
Un gălăţean a fost împuşcat, în miez de noapte, pe bulevardul Oţelarilor, în zona Oficiului Poştal din Micro 21.
În urma incidentului, petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică, un bărbat de 31 de ani a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean, cu multiple plăgi împuşcate. Altercaţia în urma căreia a fost împuşcat bărbatul a avut loc, se pare, în jurul orei 1,30 noaptea, iar cel rănit a ajuns la spital câteva ore mai târziu, în jurul orei 5.00, cu un taxi.Poliţiştii de la Secţia 3 au fost sesizaţi despre incident de către angajaţii de la Spitalul Judeţean, cei care l-au preluat şi i-au acordat primele îngrijiri bărbatului împuşcat. Conform medicilor, bărbatul sângera abundent când a ajuns la spital. Plăgile, la nivelul abdomenului şi picioarelor, erau făcute de gloanţe reale, nu de cauciuc.Cazul a fost preluat de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, care a şi schimbat încadrarea faptei, din lovire sau alte violenţe în tentativă la omor. Cercetările continuă, pentru a stabili ce s-a întâmplat cu exactitate şi pentru identificarea autorilor.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News














