Gălățean depistat la volan fără permis de conducere

Gălățean depistat la volan fără permis de conducere
Depistat de polițiștii de frontieră pe raza localităţii Ijdileni – județul Galați
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Foltești efectuează cercetări cu privire la un bărbat depistat în trafic, conducând un autoturism, deşi nu deținea permis de conducere.
În data de 02 februarie a.c., in jurul orei 16.00, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competenţă, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Foltești - I.T.P.F. Iași aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe raza localităţii Ijdileni – județul Galați, a efectuat semnalele regulamentare de oprire pentru un autoturism, înmatriculat în România, condus de un bărbat în vârstă 34 de de ani.
Cu ocazia efectuării controlului de frontieră, conducătorul auto nu a putut prezenta permisul de conducere, fapt pentru care poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că acesta nu a obţinut niciodată dreptul de a conduce.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
Sursa: Realitatea de Galati
Citește și:
- 22:03 - Scandal între Primăria Generală și Consiliul Genereal pe tema scumpirii biletelor STB: proiectul revine pe masa decidenților
- 20:03 - Rețeta lui Sorin Bontea pentru drobul de miel. Trucul simplu care duce gustul de Paște la un alt nivel
- 19:56 - Va plăti Europa prețul războiului lui Trump împotriva Iranului? - analiză POLITICO
- 19:50 - Speriați de situația din Orientul Mijlociu, românii preferă să-și petreacă vacanța de Paște pe litoral și în stațiunile de munte
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News











