Franța declară stare de urgență sanitară

Franța declară stare de urgență sanitară
Guvernul a anunțat reimpunerea stării de urgență sanitară în toată țara
Guvernul de la Paris a anunțat, miercuri, reimpunerea stării de urgență sanitară în toată țara, în urma exploziei cazurilor de Covid-19. Decizia va intra în vigoare vineri, la miezul nopții.
În raportul Consiliului de miniștri se arată că agravarea epidemiei, ”o catastrofă pentru sănătate”, justifică declararea stării de urgenţă, care va permite autorităților să ia măsuri mai dure și mai rapid, proporţionale cu riscurile pentru sănătate. Miercuri, bilanțul din Franța indica 779.065 de cazuri de Covid-19 și 33.037 de decese. Față de ziua precedentă, infectările au crescut cu 22.590.
Ulterior, Președintele Emmanuel Macron a anunțat, într-un interviu televizat, restricții de circulație pe timp de noapte, între orele 21:00 şi 06:00, începând de sâmbătă, în mai multe metropole, între care și Paris.
”Restricţiile vor dura patru săptămâni şi vom merge la Parlament pentru a le prelungi până la 1 decembrie. Şase săptămâni este intervalul de timp care ni se pare util”, a anunțat şeful statului.
În intervalul menționat, francezilor li s-a recomandat să evite deplasările la rude sau prieteni și la restaurante. Deplasările esenţiale ar putea fi în continuare permise, fiind exceptat de la restricții și transportul public. Nerespectarea noilor reguli va fi amendată cu 135 de euro.
Sursa: Realitatea de Diaspora
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News














