Festivalul Național de Comedie de la Galaţi şi-a decernat premiile

Romantiosii Pitesti
Festivalul Național de Comedie de la Galaţi, desfăşurat în perioada 4-13 octombrie 2019, şi-a decernat premiile celei de-a 31-a ediţii.
Premiul pentru cel mai bun spectacol i-a revenit piesei "Romanţioşii", de Edmond Rostand, producție a Teatrului "Alexandru Davila" din Pitești, pusă în scenă de Vlad Cristache. Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal a fost câştigat de Tavi Costin, pentru rolul Straforel din spectacolul "Romanțioșii". Tot teatrului din Piteşti i-a revenit şi Premiul pentru cea mai bună scenografie, obţinut de Mădălina Niculae și Andreea Tecla, pentru acelaşi spectacol, "Romanțioșii".Premiul pentru cea mai bună regie a fost câştigat Alexandru Dabija, pentru spectacolul "Salba Dracului", după Vasile Alecsandri, montat la Teatrul Dramatic "Fani Tardini" din Galați. În sfârşit, Premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar i-a revenit Mirelei Pană, pentru rolul Eileen din spectacolul "Billy Șchiopul", de Martin McDonagh, regizat de Vlad Massaci, pentru Teatrul de Stat din Constanța.Din juriu au făcut parte Catrinel Dumitrescu, actriță a Teatrului "Nottara" București, Mircea Morariu, profesor universitar la Universitatea din Oradea și critic de teatru, și Nicu Mihoc, actor și director artistic al Companiei "Liviu Rebreanu" a Teatrului Național Târgu-Mureș. Selecționerul festivalului a fost, pentru al treilea an consecutiv, criticul de teatru Doina Papp.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News














