Două persoane rănite de petarde

Două persoane rănite de petarde
Cei doi pacienţi au rămas internaţi în Spital
Şi în acest început de an, artificiile şi petardele au făcut victime printre utilizatori sau printre cei care au urmărit prea de aproape utilizarea acestora. O femeie de 50 de ani din Galați și un tânăr de 20 de ani din Pechea, au ajuns astfel la spital după ce au solicitat intervenția ambulanțelor prin numărul unic de urgenţă 112.
„În unul dintre cazuri este vorba despre o femeie de 50 de ani, din Galaţi, care manipulând aceste artificii a suferit o contuzie la ochiul stâng cu corp străin ocular pentru care a fost nevoie de transport la Spitalul Judeţean şi intervenţia medicilor oftalmologi. A doua victimă a fost un tânăr de 20 de ani, din judeţ, din Pechea, care s-a jucat cu o petardă şi aceasta a explodat în mână provocându-i o plagă tăiată la nivelul mâinii de circa 3-4 cm. Şi el a fost transportat la spital pentru a i se sutura rana“, a precizat dr. Mihai Polinschi, director medical Serviciul Judeţean de Ambulanţă Galaţi.
Cei doi pacienţi au rămas internaţi în Spitalul Județean de Urgenţă ”Sf. Andrei” din Galaţi.
Sursa: Realitatea de Galati
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 11:29 - Ilie Bolojan, dezvăluiri despre căderea guvernului: „Am spus adevărul”
- 10:14 - Cinci state NATO blochează planul lui Rutte privind finanțarea suplimentară a Ucrainei
- 09:37 - Péter Magyar taie la jumătate salariul față de Viktor Orbán. Măsuri dure pentru clasa politică
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News














