Doliu în lumea medicală gălățeană

Doliu în lumea medicală gălățeană
A murit la vârsta de 82 de ani
În prima zi a anului 2023 lumea medicală gălățeană a suferit o grea pierdere prin decesul celui care a fost prof. dr. Octavian Maftei. Născut pe 26 februarie 1940 la Galați, a absolvit Facultatea de Medicină „Carol Davila" Bucureşti. A fost căsătorit și avea un copil.
„A salvat vieți, a fost stâlp al sănătății din ținuturile noastre și stâlp la nașterea Facultății de Medicină din Galați, dar azi ne-a părăsit! A plecat într-o lume mai bună, unde va avea sigur loc printre îngeri, prof. dr. Octavian Maftei. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, mărturisește prof. dr. Dorel Firescu, într-o postare publică pe pagina sa de Facebook, anunțând cu regret dispariția cunoscutului medic chirurg gălățean.
Octavian Maftei, a fost doctor în științe medicale, medic primar de chirurgie generală, și și-a desfășurat cea mai mare parte a activității în județul Galați. A fost, mai întâi, medic în comunele Grivița și Tudor Vladimirescu, apoi la Spitalul comunal Pechea, la Spitalul Orășenesc Târgu Bujor, iar începând cu anul 1976, în secția de Chirurgie Generală a Spitalului „Sf. Apostol Andrei”. A fost șef de secție și de clinică chirurgicală, profesor universitar la Facultatea de Medicină și Farmacie din cadrul Universității Dunărea de Jos din Galați, membru al Societății Române de Chirurgie, autor de lucrări și studii științifice.
Octavian Maftei este unul dintre fondatorii Asistenței Medicale la Galați, apoi ai Facultății de Medicină.
Sursa: Realitatea de Galati
Citește și:
- 07:36 - Iarna a blocat România. Drumuri închise, zeci de camioane în așteptare și haos pe aeroporturi
- 07:21 - România rămâne sub asediul iernii. Ce drumuri sunt blocate și ce porturi rămân închise
- 07:17 - După ce viscolul a făcut prăpăd în țară, meteorologii spun că ne așteptăm la o perioadă de ploi
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News



_4f88515c25_a3b9209761.webp)







