Doi gălățeni reținuți de polițiști pentru comiterea mai multor furturi calificate

Doi gălățeni reținuți de polițiști pentru comiterea mai multor furturi calificate
Depistați după ce au furat 10.106 lei și a două telefoane mobile ce se aflau într-un autoturism parcat în apropierea unui bloc situat pe strada Brăilei
La data de 31 martie 2022, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Galați -Biroul Investigații Criminale, sprijiniți de colegi din cadrul Secției 3 Poliție Galați, au efectuat o percheziție domiciliară la locuința unui bărbat în vârstă de 26 ani, din municipiul Galați, bănuit de furtul sumei de 10.106 lei și a două telefoane mobile ce se aflau într-un autoturism parcat în apropierea unui bloc situat pe strada Brăilei din municipiul Galați și care avea portierele neasigurate, în data de 25.03.2022.
Persoana în cauză a fost depistată la adresa de domiciliu și a fost condusă la sediul Poliției Municipiului Galați în vederea audierii.
În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că la comiterea faptei ar fi participat și un alt bărbat în vârstă de 29 ani, din municipiul Galați, care a fost depistat în scurt timp.
După administrarea probatoriului, în cauză s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore pe bază de ordonanță față de cele două persoane care au fost introduse ulterior în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Galați.
Fiind extinse cercetările și în alte dosare penale întocmite urmare a săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, s-a stabilit faptul că cei doi bărbați sunt bănuiți de comiterea altor trei fapte de acest gen comise în zilele de 03, 14 și 23 martie 2022, din două anexe gospodărești situate pe strada Frunzei și din două locuințe aflate în construcție pe străzile Brașov și Jiului, din municipiul Galați, de unde au fost sustrase mai multe scule electrice. Au fost recuperate mai multe bunuri sustrase, reprezentând aproximativ 20% din prejudiciul total creat de aproximativ 39.000 lei.
În cursul zilei de 01.04.2022 cele două persoane vor fi prezentate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați cu propunere de arestare preventivă.
Sursa: Realitatea de Galati
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










