Document bulgăresc care atestă valabilitatea inspecției tehnice periodice, fals

Document bulgăresc care atestă valabilitatea inspecției tehnice periodice, fals
Bărbatul a declarat că a primit documentele autoturismului de la un cetățean bulgar, de la care a cumpărat autoturismul
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Foltești au depistat în trafic un cetățean român, care a prezentat la control, pentru autoturismul pe care îl conducea, un document care atestă efectuarea inspecției tehnice periodice, fals.
Duminică, 2 octombrie a.c., în jurul orei 11.00, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competenţă, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Foltești a oprit în trafic, pentru control la intersecția DN 24D cu DJ 253, pe raza localității Băleni, județul Galați, un autoturism înmatriculat în Bulgaria, condus de un cetățean român în vârstă de 40 de ani.
La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat un document care atestă efectuarea inspecției tehnice periodice, cu însemnele autorităților din Bulgaria, care nu îndeplinea condițiile de formă și fond ale unui document autentic. Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului în cauză, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că acesta este fals.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a primit documentele autoturismului de la un cetățean bulgar, când a achiziționat mașina și că nu avea cunoștință despre faptul că documentul în cauză nu este autentic.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.
Sursa: Realitatea de Galati
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News














