Contrabandist de motorină şi ţigări, descoperit la Galaţi

benzina
Un contrabandist de motorină şi ţigări a fost descoperit la Galaţi de poliţiştii de frontieră, în urma unei percheziţii imobiliare.
Despre bărbatul respectiv, în vârstă de 52 de ani, existau date că desfăşoară activităţi cu produse accizabile provenite din contrabandă. În urma informaţiilor deţinute, poliţiştii de frontieră au efectuat o acţiune de prindere în flagrant. Astfel, miercuri, 9 octombrie, în jurul orei 9.30, angajaţii Biroului Prevenirea și Combaterea Migrației Ilegale și Infracționalității Transfrontaliere au desfășurat o percheziţie la domiciliul bărbatului, din municipiul Galaţi.
În urma percheziţiei, s-au descoperit aproximativ 200 de litri de motorină și 1.580 de ţigarete de diferite mărci, fără timbru (79 de pachete). Motorina, în valoare de 1.140 de lei, și ţigaretele, în valoare de 1.422 de lei, au fost reţinute în vederea continuării cercetărilor.
În cauză, sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, la finalizarea acestora urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun. La acţiunea desfăşurată în baza autorizației emise de Judecătoria Galați au participat şi lucrători din cadrul Direcției Regionale Vamale Galați.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News














