Consiliul Judeţean Galaţi are un buget-record pentru 2019

cj galati
Consiliul Judeţean (CJ) Galaţi are un buget-record pentru 2019, valoarea acestuia fiind cu 65% mai mare faţă de anul anterior.
Bugetul general al judeţului Galaţi, aprobat în şedinţa ordinară din luna aprilie, este de 583,5 milioane de lei. Conform preşedintelui CJ, Costel Fotea, este cel mai mare buget din istorie. Pentru comparaţie, judeţul s-a bazat în 2016 pe o sumă de numai 229 milioane de lei.Cea mai mare parte a bugetului judeţean este rezervată investiţiilor. În 2016, bugetul de dezvoltare al CJ a fost de 12,8 milioane de lei, iar în 2019 s-au alocat pentru investiţii 385,9 de milioane de lei, de 30 de ori mai mult. Numai fondurile europene atrase se ridică anul acesta la 216,3 milioane de lei. În 2017, pentru dezvoltare s-au alocat 25,6 milioane de lei, iar în anul următor s-a ajuns la 102,1 milioane de lei.Cei mai mulţi bani vor fi investiţi în spitalele din subordinea CJ şi în modernizarea drumurilor judeţene. Suma cea mai mare este rezervată transporturilor, respectiv 274,6 milioane de lei, pentru reabilitarea infrastructurii rutiere. Sănătatea are un buget de 75,9 de milioane de lei, din care o treime pentru dotarea spitalelor cu aparatură medicală performantă.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










