Cetățean moldovean depistat cu acte false de polițiștii de frontieră gălățeni

Cetățean moldovean depistat cu acte false de polițiștii de frontierăgălățeni
Moldoveanul avea asupra sa două cărți de identitate false
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectoarelor Poliției de Frontieră Galaţi efectuează cercetări cu privire la un cetățean moldovean, care deţinea documente false.Vineri, 09 aprilie a.c., în jurul orei 01.20, în Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier - I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control a frontierei, un cetățean din Republica Moldova, în vârstă de 21 de ani, pasager într-un microbuz, înmatriculat în Germania.Deoarece polițiștii de frontieră gălățeni au avut suspiciuni cu privire la faptul că bărbatul ar deține documente false, a fost efectuat un control amănunțit. În urma controlului efectuat de polițiștii de frontieră gălățeni au fost descoperite, ascunse în bagajele personale, două cărţi de identitate cu însemnele autorităţilor române, documente ce nu îndeplineau condiţiile de formă şi fond ale unora autentice, fiind false.Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.Sursa: Realitatea de Galati
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 12:47 - UE interzice importurile de carne din Brazilia la doar câteva zile după intrarea în vigoare a acordului Mercosur
- 12:32 - „Mister Double” Chivu, elogiat de presa italiană după sezonul de vis cu Inter
- 12:16 - Piedone, atac dur la Bolojan și șeful ANPC: „În județul Bihor sinecurile sunt la ele acasă” - VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News














