Cel puţin 10 morţi în furtunile care au lovit sudul Braziliei

Cel puţin 10 morţi în furtunile care au lovit sudul Braziliei
Guvernatorul Eduardo Leite a solicitat ajutor federal
Cel puţin 10 persoane şi-au pierdut viaţa şi peste 20 sunt date dispărute în urma furtunilor însoţite de inundaţii care au lovit statul sudic brazilian Rio Grande do Sul, transmite joi DPA.
Guvernatorul Eduardo Leite a solicitat ajutor federal şi le-a transmis locuitorilor acestui stat să caute adăpost.
"Fac un apel la oamenii din Rio Grande do Sul care trăiesc în zonele cele mai afectate: căutaţi adăpost. Întâmpinăm greutăţi în salvarea oamenilor pentru că ploaia nu se mai opreşte şi din acest motiv nu pot fi utilizate aparatele de zbor", a scris el pe X.
În luna septembrie, cel puţin 42 de persoane au murit în acest stat din cauza inundaţiilor.
"Ţinând cont de precipitaţiile care au căzut deja şi de cele care urmează să cadă, văile Taquari, Caí şi Sinos se vor confrunta cu inundaţii mai grave decât anul trecut. Nu se vor produce la fel de rapid, dar nivelul inundaţiilor va fi mai mare", a avertizat Leite.
Conform Ministerului Apărării, armata braziliană a participat la misiuni de salvare cu 5 elicoptere.
AGERPRES
Citește și:
- 13:35 - Florin Talpan: „M-am luptat pentru Steaua, dar am fost sancționat și s-au mușamalizat lucruri”. Juristul CSA Steaua dezvăluie presiuni și amenințări din lupta de 20 de ani cu Gigi Becali - VIDEO
- 13:28 - Alertă Google Play: un virus a infectat milioane de telefoane Android
- 13:26 - Guvernul nu va adopta nici azi OUG privind al doilea pachet de măsuri de protecție în criza carburanților – SURSE
- 13:22 - Termen crucial în dosarul lui Călin Georgescu. Președintele interzis de Sistem a ajuns la Curtea de Apel - LIVE TEXT
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News











