Biciclist ucis, la Priponeşti, de remorca unui autoturism
Un biciclist din Bârlad a fost ucis, luni, la Priponeşti, de remorca unui autoturism, care s-a răsturnat peste el, după ce maşina care o tracta a ieşit de pe carosabil.
Accidentul a avut loc în cursul după-amiezii, pe DE 581, în nordul judeţului, în apropierea graniţei cu Vasluiul. Biciclistul, în vârstă de 67 de ani, a vrut să schimbe direcţia de mers spre stânga, dar nu s-a asigurat şi a fost acroşat de un autoturism cu remorcă, aflat în spatele lui. În urma impactului, şoferul, în vârstă de 30 de ani, a pierdut controlul asupra direcţiei, a ieşit în afara drumului, iar remorca s-a răsturnat peste biciclist.Echipajul de ambulanţă ajuns la faţa locului, pe raza comunei Priponeşti, l-a găsit pe biciclist în stop cardio-respirator. Medicii au început manevrele de resuscitare și au solicitat ajutorul unui elicopter SMURD. Din păcate, bărbatul nu a răspuns resuscitării și a fost declarat mort, înainte de sosirea elicopterului.În accident au fost răniți, de asemenea, șoferul și un pasager al mașinii. Conform polițiștilor gălăţeni, conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru ucidere şi vătămare corporală din culpă.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News














