Biblioteca Estivală, deschisă, de luni, în Grădina Publică

biblioteca estivala
Biblioteca Estivală, deschisă, de luni, în Grădina Publică. Ediţiile precedente au avut loc în Parcul Eminescu, dar acesta este acum încă închis pentru modernizare.
Luni, 24 iunie 2019, la ora 11,00, în Grădina Publică (pe aleea principală), Biblioteca Judeţeană ”V. A. Urechia” deschide o nouă ediţie a Bibliotecii Estivale. Aceasta le va oferi gălăţenilor, în aer liber, servicii de lectură, informare şi recreere.Aflată la a VII-a ediţie, Biblioteca Estivală va rămâne deschisă până pe data de 29 august. Programul este de luni până vineri, în intervalul orar 10,00 – 18,00, și duminică, între orele 8,00 – 13,00.Cum pe 24 iunie este şi Ziua Universală a Iei, deschiderea oficială a Bibliotecii Estivale va fi însoţită de un moment artistic deosebit, pregătit de Centrul Cultural ”Dunărea de Jos”.
Cărţi şi jocuri pentru adulţi şi copii
Gălăţenii vor putea împrumuta cărţi (aproximativ 2.000 de volume) şi periodice (10 titluri). Vor fi asigurate şi facilităţi pentru jocuri de şah, rummy, scrabble, go şi domino, jocuri pentru copii.În cadrul Bibliotecii Estivale vor funcționa trei programe pentru copii și adolescenți: Clubul Curioşilor (în fiecare zi de miercuri, de la ora 10,30); Cafeneaua Culturală (în fiecare zi de joi, între orele 10,30 – 12,00); Tabăra de creaţie AXIS LIBRI, eveniment central al Bibliotecii Estivale, care se va desfăşura în fiecare zi de marți, între orele 10,30 - 12,00, pentru categoria mică de vârstă (7-12 ani) şi vinerea, între orele 10,30 și 12,00, pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 12 şi 16 ani.Biblioteca Estivală va găzdui, până pe data de 15 iulie, și o expoziţie de fotografie, intitulată „Portul dunărean, simbol al oraşului Galaţi”.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










