Bătaie cu cuțite pe strada Domnească din municipiul Galați

Bătaie cu cuțite pe strada Domnească din municipiul galați
Conflict iscat de la o fată
La data de 11 iunie 2022, la ora 22:32, Secția 1 Poliție Galați a fost sesizată prin apel 112, cu privire la faptul că pe strada Domnească, în apropierea stației de autobuz „Universitate” are loc o altercație.
Polițiștii din cadrul unității mai sus menționate s-au deplasat cu operativitate la fața locului, au efectuat investigații și cercetări, identificând principalele persoane implicate în incident, fiind vorba de trei bărbați cu vârstele de 21, 33 și 34 ani, toți din municipiul Galați. Din cercetări a rezultat faptul că, pe fondul unui conflict spontan iscat de la o fată, persoanele implicate s-au agresat reciproc, unele dintre acestea suferind diferite leziuni înțepat-tăiate la nivelul membrelor superioare, fiind necesar transportul la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Tânărul de 21 ani a rămas internat.De asemenea, în timpul altercației au fost produse diferite distrugeri la cele două autoturisme folosite de persoanele implicate.În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere, lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.Totodată s-a dispus măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore a bărbaților de 34, respectiv 33 ani, și au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați.În cursul zilei de astăzi, aceștia vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați în vederea luării unei măsuri preventive.Cercetările vor continua în vederea stabilirea întregii activități infracționale a tuturor persoanelor implicate și în funcție de probatoriul administrat se vor dispune și măsurile legale.
sursa video: facebook - GSDG Sursa: Realitatea de Galati
Citește și:
- 21:24 - Mircea Lucescu, condus pe ultimul drum vineri: unde va fi înmormântat și la ce oră au loc onorurile militare
- 20:29 - Iarna lovește din nou înainte de Paște: zăpadă de doi metri la munte și ger în toată țara
- 19:27 - Mesaj de la Washington: Trump cere statelor NATO să acționeze rapid în criza din Golf
- 18:41 - Istvan Kovacs merge la Campionatul Mondial din 2026! Trei arbitri români, confirmați oficial pentru turneul final din America
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News











