Banii cash ar putea dispărea în viitorii ani

Banii cash ar putea dispărea în viitorii ani
Prin reducerea circulației banilor fizici se reduce evaziunea fiscală
Șeful ANAF, Lucian Heiuș, spune că o soluție pentru diminuarea evaziunii fiscale și a faptelor de corupție ar fi eliminarea banilor în format numerar. Acesta ar fi totuși un scenariu radical pentru români, iar conspiraționiștii spun că este o măsură de control a oficialilor.
Potrivit unui proiect legislativ ajuns pe masa Guvernului încă de anul trecut, comercianții vor fi obligați să accepte cel puțin un instrument de plată fără numerar. Mai mult, de la data de 1 ianuarie 2026, încasările în numerar se vor face doar prin unitățile CEC, prin Poșta Română sau prin intermediul altor instituții de credit și prin servicii automate. Și plata salariilor se va face exclusiv pe card, cu excepția persoanelor vulnerabile.
Principalul argument al ANAF este că prin reducerea circulației banilor fizici, se reduce evaziunea fiscală, prin forme precum "salariul în plin" sau "bani la sacoșă".
Instituțiile de credit nu vor putea refuza o cerere privind deschiderea unui cont de plăți cu servicii de bază, decât în cazul în care deschiderea unui astfel de cont ar avea drept rezultat o încălcare a dispozițiilor privind prevenirea spălării banilor și combaterea finanțării terorismului.
Potrivit unor teorii conspiraționiste, măsura ar urmări, de fapt, un control mai strict asupra populației.
sursa: Realitatea.net
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










