Asigurare falsă depistată la controlul de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați rutier

Asigurare falsă depistată la controlul de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați rutier
Cercetat pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați rutier efectuează cercetări în cazul unui cetățean român care a prezentat la controlul de frontieră o asigurare tip carte verde falsă.
În data de 28 iulie a.c., în jurul orei 06.20 în Punctul de Trecere a Frontierei Galași rutier s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru ieșirea din țară, un cetățean român, în vârstă de 49 de ani, conducând un ansamblu rutier, format dintr-un cap tractor și o remorcă. La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la autenticitatea asigurării tip carte verde prezentată la control, polițiștii de frontieră gălățeni au procedat la efectuarea de verificări suplimentare. În urma verificărilor au constatat că polița de asigurare de răspundere civilă auto nu a fost emisă, iar documentul în cauză este fals.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.
Sursa: Realitatea de Galati
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

