ANGAJAMENTELE ROMÂNIEI ÎN DOMENIUL RELOCĂRII EXTRA-UE FINALIZATE PRIN TRANSFERUL UNEI FAMILII DE REFUGIAȚI

ANGAJAMENTELE ROMÂNIEI ÎN DOMENIUL RELOCĂRII EXTRA-UE FINALIZATE PRIN TRANSFERUL UNEI FAMILII DE REFUGIAȚI
O familie de refugiaţi de origine siriană, relocată din Turcia, a sosit în România
Miercuri, 30 decembrie a.c., o familie de refugiaţi de origine siriană, relocată din Turcia, a sosit în România în cadrul programului de relocare extra UE. Prin acest demers, România își aduce contribuția, alături de comunitatea internațională, la sprijinul și protecția refugiaților aflați provizoriu în Turcia, punând în aplicare angajamentele asumate pentru perioada 2018-2019. Finanțarea acțiunilor de relocare a fost susținută din Programul Național FAMI 2014-2020, prin Fondul pentru Azil, Migrație și Integrare.
Polițiștii Inspectoratului General pentru Imigrări în cooperare cu organizațiile internaționale UNHCR și OIM au finalizat, astăzi, acțiunea de relocare în România prin relocarea ultimei familii de refugiați de origine siriană, din Turcia alcătuită din soț și soție, însoțiți de cei trei copii cu vârste cuprinse între 9 și 19 ani.
Transferul refugiaţilor sirieni reprezintă punerea în aplicare a prevederilor Hotărârii de Guvern nr.1596/2008 privind relocarea refugiaţilor în România, iar acțiunea de astăzi, 30 decembrie a.c., încheie angajamentele asumate de statul român, pentru perioada 2018-2019, privind transferul a 109 persoane aflate în nevoie de relocare din Iordania și Turcia.
În perioada imediat următoare, familia de refugiați va parcurge procedurile în materie de acordare a unei forme de protecție internațională și va beneficia, de asistență guvernamentală pentru integrare în societate.
Costurile necesare acțiunilor de relocare au fost susținute din Programul Național FAMI 2014-2020, prin Fondul pentru Azil, Migrație și Integrare. În baza acestuia au fost finanțate măsuri administrative premergătoare transferului, examinări medicale, asistență în Turcia, transportul din țara de prim azil în România, asistență pe timpul transferului și după sosirea în România, pentru o perioadă de 45 de zile.
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

