Acțiuni comerciale neregulamentare sancționate de polițiști

politia locala
Polițiștii au depistat operatori economici sau persoane fizice cu activitate comercială care încălcau legea.
Trei firme au fost sancționate cu amenzi ce însumează 3.000 de lei. O persoană juridică cu sediul pe strada Traian și una cu sediul pe strada Brăilei nu aveau contract cu operatorul de salubrizare, deși foloseau serviciile acestuia. Fiecare a luat 1.000 de lei amendă. Cea de-a treia firmă, cu sediul pe strada 1 Decembrie 1918, nu avea autorizație de la Primăria Municipiului Galați să funcționeze ca operator comercial de obiecte de îmbrăcăminte. A primit de asemenea o sancțiune contravențională de 1.000 de lei.Alți trei cetățeni au fost depistați în orașul Galați. Un domn comercializa pe trotuar produse lactate, fără a avea vreun document de proveniență. Amenda contravențională a fost de 2.000 de lei, după limbajul folosit la adresa organelor legii. Un prahovean a fost amendat cu 1.000 de lei pentru că vindea baloane cu luminițe în zona Falezei, fără a îndeplini condițiile legale. Un alt gălățean, un tânăr de 21 de ani a fost amendat cu 1.000 de lei, pentru că desfășura o activitate economică neautorizată. Pe strada Calea Prutului acesta avea un service auto.
Citește și:
- 11:45 - Realitatea PLUS a depus la Curtea de Apel acțiunea împotriva deciziei CNA. Avocat: Retragerea licenței era o chestie prestabilită înainte de ședință -VIDEO
- 11:40 - Armistițiul temporar calmează piețele. Petrolul se ieftinește puternic: este cea mai mare scădere din ultimii 6 ani
- 11:25 - Alexandra Păcuraru, despre decizia CNA de a închide Realitatea PLUS: „Nu mai există democrație când închid gura opoziției. Vom lupta cu fruntea sus!”
- 10:42 - Ștefăniță Avrămescu (AUR), despre închiderea Realitatea PLUS: „CNA-ul vrea o presă obedientă, dependentă, care să nu deranjeze și să nu pună întrebări”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News










